To the hills

•June 28, 2016 • Leave a Comment

11906171_431963913676056_2075246891_n

Vreau să fac un pic de ordine pe rafturile prăfuite.

Confort, în dreptul scenei PE care se joacă o dramă excelentă. O singură problemă. Drama e parte a unui spectacol postmodern. Din cela interactiv. Un iaht plin cu frustrări și un iaht plin cu cataloage de frustrări și un iaht cu bărbați, da. Da. Bărbați cu cataloage cu frustrări.

Deși interesant ca experiment teatralo-social, devine deranjant când actorul se contopește cu rolul. Nu mai interacționezi doar cu rolul, oricât ai încerca să te păstrezi în public. Muntele de frustrări se revarsă, ca o magmă densă, mistuind tot în cale.

Emoționant, din perspectiva schimbării scenelor, sau mai degrabă a măștilor, că scena e tot aceeași, cumva, încercând să păstrez confortul, care, ce-i drept, e nemaiîntâlnit, încerc să-mi regăsesc echilibrul. Nu vreau să încep să sap prin munte în încercarea de a găsi sâmburele de ființă care mi-a stârnit interesul, în cazul excepțional în care chiar există și nu e pur și simplu o plăsmuire fantomatică a unor dorințe imposibil de contextualizat.

Încerc și io să înțeleg măștile, că doar, de… trebuie să interacționezi cu ele pe scenă… teatru mă-sii. Nu e bine. Încerc și io să înțeleg ce-i sub mască, ca doar, de… nu sunt actor de profesie, și măcar la un nivel uman, poate-poate oi fi capabil. Nu e bine. Încerc să mă dau la o parte din calea vijeliei magmatice ce se dezlănțuie în fața mea, că doar, de… câtă apă să am la mine? Nu e bine.

Nu… Nu e bine pentru mine. Cine cristos m-a pus să merg la teatru? N-ar fi fost mai bine să stau acasă și să-mi imaginez în continuare confortul PE care, aparent, mi-l imaginez (defapt) acum? Sau e vorba aici de acel self-fulf-pro care, chit că târându-se, încearcă să-și demonstreze că are dreptate?

… dați-mi cinematograf...

Împăcat, ziceam acu ceva vreme. Sunt în continuare, deși cu un gust amar de…


“To the hills” Alexander Bălănescu

but think twice…

•May 31, 2016 • Leave a Comment

the_splitting_headache____by_teophoto

A part of me died last week; “the last part of what made me feel human”, I said to someone. The last shreds of human affection I had, abruptly transformed into social norm, common sense and obligation. Rerunning all aspects of this wonderful weekend in mind, sickens me. Won’t lay them down on this virtual page, as these are things one won’t allow to be forgotten, as they mark the rift between ages and between social groups; me and everyone else.

Sad that this had to be the context to reveal all those burning frustrations with the lack of excellence, human depth and self esteem.

I wish I could call it a step towards maturity, but I will only interpret it as shit-slapping and disengage.

I really do hope ISIS will gather the strength necessary to destroy everything in its path beyond these wretched lands. We deserve to burn as a nation and everything we’re associated with. We never took responsibility for anything. At least then, we’ll have someone to blame.

And we will burn. One way or the other. There’s no doubt about it.

Either way, we’re smoldering.

Ha, ha, ha! Bless your soul! (Gnarls Barkley |Crazy|)

În umbra unei stele reci

•April 12, 2016 • Leave a Comment

1327485010930420

Câteva mângâieri firave, disipate pe câteva meridiane… Cuvinte cu duiumul, violate de vidul pe care încearcă să-l satisfacă… Dorințe eronate, puse la loc pe rafturile prăfuite ale, surprinzător, aspirațiilor… Orbiri scrijelite în jurnale de război…

Coioții se iau la întrecere cu girafele în mintea mea.

I’ve tried.

Nu-i nimic. Nicăieri. Și… e bine?

Din mine ies limbi şi năpârci otrăvite.

Then, later, when it gets dark…

•January 12, 2016 • Leave a Comment

6069_A-small-pink-flower-by-the-roadside

Am avut senzația că am spus deja tot ce puteam spune. Vreau să fi spus tot. Am spus prea mult… Nu cred. Rememorez monologurile împreună cu imaginile atașate. Dar nu de aici iradiază liniștea.

Am ajuns în situația strugurelui care el însuși se consideră prea acru. Și mai sunt și din cela de import, fără nici un sâmbure (de adevăr) ca să mă pot înmulți. Am deraiat grav. Nu contează. E bine(,) și pe lângă drum(, mă pot bucura de atât de multe lucruri).

Riscul este prea mare să mă îngrop de viu dărâmând zidurile de apărare, motiv pentru care ele vor rămâne în picioare. Știu.

Paths can’t cross if they don’t exist, or rather, if one chooses not to acknowledge them.

D(o)ar eu mă înțeleg, cel puțin uneori.

You make me forget myself…

of your loving arms

•March 30, 2015 • Leave a Comment

Mă sperie gândul. Nu, filtrele raționale îmi atrag atenția că defapt, doar mă indispune.

Într-un colț mucegăit de țară… Despre percepție vreau să zic. E așa o… am o imagine în minte pe care mi-aș dori să o văd realizându-se în realitate, dar în aceeași măsură parcă totuși aș vrea-o departe de mine. Nu. nu pot fi eu, cel de acolo. N-ar fi natural. Ar fi… Nu, N-aș fi eu. Asta în cazul care sunt cine cred că sunt. Poate greșesc. M-am învăluit în mantie și am dispărut ca magicianul de pe scenă. Nu mai sunt numai eu. Sunt eu plus( )valoare. Nu vreau și totuși mi-aș dori.  Părți din mine pe care nu le-am exprimat niciodată îndeajuns.

Vreau să îți ofer o parte din control… Nu. Nu vreau asta. Vreau să îl iei cu forța. În urma unei lupte pe viață și pe moarte, ca în basme, când Prâslea…

Nu vei reuși. Nu ai nici un fel de șanse. Mă uit la tine de la distanță (am hipermetropie). Câmpul meu gravitațional te-ar spulbera. Praful și pulberea sunt grunjoase. Țestoasă… nu știu ce-mi veni. Ultimele zvăcneli ale unei lumânări rămase fără substanță. Umbra unui scris pe o coală albă după ce o radieră a încercat să-și facă treaba pe cât de bine i-a fost dat de creatorul său să funcționeze. Un steag stins în arșița unei zile de vară fără adieri, într-un parc paralizat de liniștea duminicii încinse de Gustar.

Mi-ar plăcea să te văd încercând. E singura plăcere ce mi-a mai rămas. De ani buni de zile încoace. Singurul lucru ce îmi mai face să tresară pulsul. Zumzetul binecunoscut al unui țânțar ce te anunță în beznă că nu ești singur. De altfel, cu toții avem foarte mulți prieteni microscopici care nu ne părăsesc niciodată. La modul ăsta, dacă privești, nu ești niciodată singur. Și sincer cred ca am întâlnit și bacterii mai inteligente decât mulți membri ai speciei umane.

Nu vei încerca… La fel ca restul, nu vei avea răbdarea suficientă să… ce? Da. Dacă stai bine să te gândești, sunt mulți la care accesul ar fi mult mai ușor. Nu. Nu cu un asemenea complex de variabile, factori și permutări. Sunt unic. Norocul vostru. Ghinionul meu. Dacă aș fi în locul multora, mi-aș fi scos ochii deja.

Tot timpul voi avea venin suficient încât să otrăvesc pe oricine. Punctul meu forte rezidă în gestiunea punctelor tale slabe.

Chiar mi-ar plăcea să te vad încercând…

Ne auzim mai târziu? Cu siguranță că ne vom auzi, dar mă vei și asculta? Eu…

 I will stand tall

Somethin’s amiss

•February 14, 2015 • Leave a Comment

Why do they always smile and lay silent?

There comes a time when one interacts with such powerful examples of functional hows referring to ways of interacting with the world around that one feels that one should re-evaluate one’s own pillars of perception.

A voice keeps whispering from one of the dark corners. No, honey, not you. You shall more than likely blossom (in a soon – a very powerful word for word translation, for some Romanian friends of mine know why).

Why dream of the world when one could recreate it? One could merely flick a wrist and most of the zombies, caught in the web of deceit and lies also known as life (through it’s mundane existence) would whither and fade from any/all records.

One will merely start taking things as they are perceived, not as one wished they were.

Jimmy Carr said at some point: “Do you think when a stripper gets home thinks to him/herself: ‘Darn, more work’?”

How must words feel when they retire for the night, in Silence, behind the shadow of darkness knowing very well what they were created to do and realising what meaning they ended up holding as the sun was disappearing behind the forest?

You might choose to say you’re made of star dust, but you know as well as one does. We’re both, just nuclear waste.

How dare you not sleep, when everybody thinks they’re awake?

You know something?

•January 22, 2015 • Leave a Comment

In the madness and soil of that sad earthly scene

Cu toții știm câte ceva, nu neg, dar unii știm mai mult decât realitatea a lăsat să transpară prin pânza de umbre cu care ne orbește existența. Nu. Nu. Acei unii nu sunt clarvăzători. Așa ceva nu există. Nu. Nu sunt nici genii, nici măcar supraaglomerate (pentru cei care nu s-au prins, “supraaglomerat” este folosit ca antonim la “pustiu”).

Pentru acești unii, realitatea este pătura cu care te acoperi atunci când ți se face frig la picioare, pentru că nu ai șosete la îndemână. Realitatea, mai flexibilă decât elasticul de la chiloți, este remodelată în concordanță cu situațiile în care apare. Da, știu, veți spune că realitatea este prezentă peste tot. Corect (cred că e pentru prima oară când aveți dreptate pe acest blog).

Dar în ce formă? E realitatea ta? sau a altcuiva? sau a acelora unii? E de menționat că acei unii sunt capabili de o imaginație atât de vastă, încât Narnia începe să semene cu groapa cu nisip în care ne jucam noi în tânără pruncie. Nu zic că acest tărâm nu este mai plăcut privirii și mai comod gândirii, mai ales când ți se rupe de fapt, ție, în interiorul tău lăuntric, pentru că ești ignorant, și nu ești conștient de faptul că ți-au practic picat chiloții și de consecințele acestui fapt.

Da. Ești în curu’ gol pe stradă, pentru că în primul rând ai crezut că ești dincolo de (traducerea de la “beyond”) Narnia (Narnia fiind actualmente groapa de nisip… pentru numele lu’ Cristi, străduiți-vă să țineți pasul) iar în al doilea rând pentru că ai crezut că realitatea în sine îți va ține chiloții pe tine. Nu. Pe bune. Nu te mint. Ai nevoie de elastic.

Poftim? Nu te aud, Ești prea în spate. Tu nu porți chiloți?

Ce vă spuneam? Ignoranță, dar la alt nivel (cu pluralul niveluri). Și de altă natură.

Ai parte de propria realitate? Înseamnă că ești autist. Și-ți mai permiți să și trăiești.

Ai parte de realitatea altcuiva? Înseamnă că ești ignorant/adaptat/acceptat. Și-ți mai permiți să și comentezi

Ai parte de realitatea acelora unii? Înseamnă că ești de fapt în curu’ gol pe stradă. Și ești de tătă mândra minune.

Un tâlc otrăvitor…

I’ll worship like a dog at the shrine of your lies
I’ll tell you my sins and you can sharpen your knife

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 169 other followers