Este deja azi…

Ma uit in oglinda, de fiecare data cand trec pe langa ea. O umbra stearsa ma priveste din spatele ochilor, tarandu-si toata neputinta dupa ea. Nu-mi spune nimic. Priveste doar. O privire lunga si goala, lipsita de orice fel de expresie, aproape inumana. Pierduta in timp, fiind desprinsa de orice fel de cadru spatial, dispersata… pluteste in necunostinta de cauza, incercand sa imite, incercand sa impresioneze, incercand sa se pastreze la distanta. Nu asa. Sub nici o forma. Ma apasa usor cu o greutate insesizabila, otravindu-mi gandurile cu paranoia, oroare si grija. Incearca sa imi demonteze perceptia, obsesiv, aruncand imagini false occipitalului.

Nu, nu vei fi acolo unde crezi ca vei fi.

Invaluita in spectrul incertitudinii, limitata, plina de frustrari si neinchipuite variatii de clauze, oranj, pietrificare si abstract ma va privi mereu, tot de acolo. Nu. Probabil ca nu voi scapa de ea, decat cu un volum incredibil de mare de efort. Deocamdata, ma bucur sa o sesizez, la modul la care o sesizez. Daca n-am s-o mai percep de la un punct incolo, inseamna ca am murit.

Chiar de ating pamantul pe-aproape cu genunchii…

~ by Death Whisper on January 3, 2012.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: