Ce copil , ce caracter…

Belfort, 12.10. Jurnal entry number X

Dupa patruzeci si de ore nedormite, iubirea de mosie nu mai este un zid. Sub nici o forma. Febra musculara cat si de alta natura te fierbe pana in maduva oaselor. Stomacul iti este peticit cu o mancare de cea mai proasta calitate, asta dupa ce fusese uns cu diverse si diverse uscaturi pe drumul de 1670 de kilometri facuti ba pe autostrada, ba pe langa dumneaei. Somnul a fost mai degraba un peste decat o stare a constientului in tot acest timp.Ore in sir petrecute in repetitii care pana la urma au prins bine… cred. Inca nu sunt sigur. Ore in sir petrecute pe drumul dintre doua, respectiv patru scene, cautand macar un sunet care sa incante urechea. Gasit. Voce faina, look fain, chitara (rece) minunata. Frumos. Nu. Nu in deschidere. In deschidere cel mai impresionant a fost starea de prezervare a mumiilor care au baiguit niste sunete intr-o franceza neinteligibila nici chiar pentru cunoscatori. Un recital de pian pe care l-am pierdut, pentru ca suntem doamne, ce pula mea? Trecem peste. Cvintet turcesc de instrumente de suflat. Dragutz. dar nu la momentul potrivit. Un moment creator personal a intrerupt momentul artistic al celor care suflau de zor in tevile respective. Plecat in cautare de tricouri. Gasit scena muzica country. Chitara si muzicuta nu se imbina prea bine, doar o parere personala. Iubirea de mosie nu mai este un zid, din nou, zidul era la cateva zeci de metri mai in spate si mai sus si tinea de cetate. Returnat la tanarul cantabil care aparent era si el foarte productiv. Gaudeamus, Ukraina. Mult prea lent si prea lipsit de viata pentru a merita sa fie ascultat. Si ca totul sa se inceheie apoteotic in ceea ce priveste prestatia artistica o doamna din Americi a trebuit sa se tina de fofo cu chitara (pentru ca la altceva n-a folosit-o, da. la chitara ma refer) cantand, cu o voce care de la distanta parea a apartine unui barbat, despre rosii home grown, adica tradus pe shleau, crescute acasa moment in care am decis sa urmam drumul statiei de autobuz. Ma cac pe el Belfort. cetatea era inchisa, deci numai bine. Mancarea de kkt. Transport de kkt, prietenii stiu de ce. Muzica de un kkt mai relativ, cel putin the first day, si stai ca inca nu ti-am spus de hotel. Hotelurile de pe litoralul patriei noastre magice macar au stele. Asta, nici macar raze. Dupa cum spuneam pe facebook mai devreme, ti-e si frica sa te caci in camera, daca mai este cineva cu tine, pentru ca, daca tragi una mai satanista… omori pe toata lumea, se crapa si oglinda si usa de la cabina de la dus pe sub care se scurge apa in camera in timp ce o utilizezi pentru scopurile menite ei. Se poate fuma in camera, dar nu o facem deoarece avem minori in preajma pe care trebuie sa ii protejam de toxicitatea daunatorului viciu. Astea toate pe un fond de prostie generalizata, din care mentionez faptul, in caz c a nu stiati ca “o kilocalorie este egala cu trei calorii” si ca “trebuie sa slabesti inainte sa te apuci de sala pentru ca ti se pun muschii pe grasime si nu-i bine”.

Important este ca mi-a mai venit inima la loc in contextul a ceea ce am auzit astazi, ieri si respectiv alaltaieri, caci vad ca e sambata deja. N-o sa ne facem de minune, decat daca insistam.

Da… si ma pis pe Belfort.

For now, over and out.

Deci n-ai idee cum ma pis… pfuai! Jet oceanic.

~ by Death Whisper on May 26, 2012.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: